Volodka-zugravul e un om fericit, aşa-i din naştere.
Volodka are o jumătate de sută, adică-i mai tînăr decît mine şi, pe deasupra, e debil, dar în echipa noastră muncitorească el e şeful. Fericirea vieţii lui simple se vede de îndată, de cum înmoaie pensula în vopsea: ochii i se rotunjesc, chiar îşi ţine răsuflarea. Se topeşte. Şi dă, dă din mîna neobosită… La sfatul unui nemernic, chiar lîngă garaje, am diluat vopseaua cu nişte resturi de petrol prost, care ne-a fost oferit ieftin. Intr-adevăr, vopseaua s-a înmulţit. Vopseam cu un rulou (în loc de pensulă): ruloul mînca vopseaua, în schimb ce repede lucram! Repede am primit şi banii. Dar unul dintre clienţi l-a pocnit pe Volodka peste faţă, iar Zinaida, care garantase pentru noi, l-a tras de ureche, deoarece după adăugarea „porcăriei de petrol“ garajele nu se mai uscau, deşi trecea o zi după alta. Maşinile din toată zona păreau bolnave. (Ca şi cum ar fi fost pline de furuncule – de pete de vopsea, scursă la soare de pe acoperişuri şi pereţi.) Recunoscînd o asemenea maşină pe şosea de departe, Volodka îi făcea imediat semn prieteneşte cu mîna: e a noastră, draga de ea!…
Cînd vopsim, Volodka ţine morţiş să povestească. De-acum am făcut cunoştinţă de cîteva ori cu copilăria lui, cu adolescenţa şi juneţea, pînă la tentativa debilă de a se însura cu mătuşă-sa – un timp fericit, după spusele lui!
Vopsim, muncim – gura lui Volodka este întredeschisă. Ascult ușoara răsuflare şuierătoare a unui om fericit.
Underground, Vladimir Makenin,. Editura Polirom 2004, pagina 317
Hai și tu în grupul oamenilor care iubesc cărțiile să vezi ultimele cărți recomandate de noi