-Mi-e foarte rău, bîigui Matei in neştire, dar chiar în noaptea suferinței știa, bănuia că această mărturisire n-o mai făcea, de data asta, Iuliei, ci lui insusi.
Iulia se ţinu de curvînt, pleca imediat.
– Eu mă duc, Matei, ai grijă să te faci sănătos, cînd ai să te înzdrăveneşti, să-mi dai şi mie un telefon… Era mîndră că nu se lăsase intimidată de suferinţa pictorului. Socotea cruzimea ei de origine divină, o mărturie a destinului ei excepţional.
Iulia simţi nevoia să meargă pe jos, să se plimbe, să guste şi puterea cu care nu se lasase copleşită de sentimentalisme, şi plăcerea nopţii de vară. Se trezi murmurînd un cîntec frantuzesc, un cîntec din anii de şcoală, naiv şi vesel. Grija pentru sănătatea amantului i se părea de o supremă mediocritate, nedemnă de destinul ei ieşit din comun. „Vai, ce stupidă aş fi fost dacă m-aş fi ocupat de Matei, să-i fac injecţii, să dau telefon la Salvare, să mă duc cu el la biroul de internări, să discut cu medicii, nu, nu, nu, ar fi fost o tîmpenie.“ Se iubea grozav Iulia în acele clipe, încîntată de puterea ei şi de frumuseţea naturii. Inhală cu patimă miresmele şi parfumurile acelei nopţi de vară. Târziu, cînd ajunse în Piaţa Rosetti, obosise şi se hotărî să ia un taxi.
Adeseori, Iulia se întorcea acasă dimineaţa, avea experienţa confruntării cu zorile. De cîte ori se întorcea foarte tîrziu, cînd zorile incepeau să mijească, il iubea pe Octav şi numai pe Octav.
Octav, şi prin meseria lui de inginer de poduri şi prin echilibrul, răbdarea, sănătatea lui fizică şi morală, era o fericită aglomerare de certitudini. Iulia se înapoia la domiciliul conjugal nu vinovată, apăsată de remuşcări, ci cu sentimentul tonic al reîntoarcerii la casa părintească. Era profund recunoscătoare dimineţii, care i-l înapoia pe Octav. Ştia de ce nu-l iubeşte încă, aşa cum ar fi meritat. Era încă prea tînără, mai avea atîtea de văzut şi de trăit. Peste cîţiva ani era convinsă că îl va iubi pe el şi numai pe el. Toate celelalte pasiuni vor dispărea, fără să lase nici o urmă. Cu apariţia primelor riduri, n-avea nici o îndoială, se va naşte şi iubirea pentru Octav.
“Într-o casă străină”, Teodor Mazilu, editura Casa Romaneasca 1975, pagina 230
Hai și tu în grupul oamenilor care iubesc cărțiile să vezi ultimele cărți recomandate de noi